Animalele sunt speciale. Oricum ar fi ele, mici sau mari, cu blanita sau fara, dragostea pe care ne-o ofera este nepretuita. Daca ai un copil, acesta va invata de mic ce inseamna responsabilitatea. Ce animal este bine sa avem in casa atunci cand avem copil mic? Un caine, o pisica, un iepure…?

Un catelus…
DA – daca e cineva acasa si pe timpul zilei, deoarece cainele are nevoie de plimbare. Talia lui trebuie aleasa si in functie de varsta copilului, pentru a avea un tovaras de joaca pe masura lui si pentru a-l putea tine fara probleme in lesa.
NU – daca rasa cainelui nu se potriveste cu viata familiei tale sau cu marimea casei tale.

O pisicuta…
DA – daca nu sunteti acasa peste zi. Pisica se adapteaza bine la viata de apartament si nici nu trebuie scoasa afara, spre deosebire de un catel.
NU – daca esti obsedata curatenie. Chiar si periata regulat, pisica va lasa par peste tot. Dar ce e mai rau e ca are tendinta sa-si ascuta ghearele pe unde apuca – fotolii, canapele, mobila.

Un pestisor…
DA – daca prichindelul tau are tendinta de a nu sta locului. Miscarea lenta a pestisorilor rosii va avea un efect antistres extraordinar.
NU – daca el vrea sa se bucure de compania unui animalut toata ziua.

Papagali…
DA – daca dispui de un spatiu curat, bine aerisit, la adapost de vant si de soare.
NU – daca micutul nu poate sa ingrijasca singur pasarile si sa curete colivia in fiecare saptamana, iar tu nu ai timp pentru asta.

Un iepuras…
DA – daca iti plac iepurii pitici. Cei cu par scurt sunt usor de intretinut si foarte linistiti.
NU – daca piciul tau este prea mic pentru a-l putea cara si tine in brate corect. Tinut cu dificultate, iepurele poate zgaria foarte tare cu labutele din spate.

Rozatoare…
Da – daca fetita sau baietelul tau are mai mult de 6 ani si va putea sa-l tina bine in manute. Ai mare grija cand deschizi cusca! Hamsterul este un alergator rapid si vei avea nevoie de multa abilitate pentru a-l prinde.
NU – daca pustiul vrea sa se joace cu el ziua. Pe timpul zilei, hamsterii prefera sa doarma si nu le place sa fie deranjati. www.elady.ro, www.femeia.ro