Aseară am ”văzut” cu totii o scenă terifiantă. Directorul maternităţii Giuleşti, intervievat în direct, la câteva ore după tragedie, habar nu avea ce se întâmpla la el în spital. Pe cartea lui de muncă scrie “manager”, dar probabil că se crede doctor.Şi omul ăsta îşi întreba colaboratorii, secretara, şoferul, habar n’am pe cine: “câte asistente trebuia să fi avut pe secţie?” Moderatorul nu se lasă: ştiţi că nu era nimeni în secţie, altfel ar fi sesizat incediul de la început? Şi moderatorul continuă :”nu era nimeni pe secţie. Ba era! se aude o voce din neant. ” Ba era” zice şi directorul, ca un personaj din Dostoievski.
La maternitatea Giuleşti a fost mai mult decât un accident. De fapt, acolo muriseră 3 copilaşi. Peste noapte, încă unul ia întors răsuflarea de viaţă Tatălui Nostru Ceresc. Asistentele şi doctorii de acolo văd drame în fiecare zi. Şi pînă la urmă, cred că asta e adevărata criză de sistem: lipsa oamenilor care să muncească din suflet, cu pasiune. În spitale avem nişte bătrâne întârziate la serviciu, care sunt deranjate că sunt chemate la pat de către pacienţi, când orologiului refuză să strige sfîrşitul programului. Şi fiecare oră costă vieţi, destine… Dar asistentele uită şi vorbesc de salariu, pentru că dramele sunt impozabile pe altă lume.
Dumnezeu să’i ierte pe toţi cei care au greşit ieri la Giuleşti!
