RodicaNeagu’s Blog











{April 23, 2009}   Bancuri

1. Bulă, ce ai vrea să îţi scrie pe cruce, după ce mori?
- Ceva simplu şi concis.
- Ca de exemplu?
- Vin imediat!

2. Fetele din ziua de azi în liceu învaţă doar două litere şi două cifre: A4 şi X5, începînd cu facultatea învaţă încă două cifre şi o literă: Q7 şi X6.
Din cauza crizei financiare, începînd cu anul universitar 2009-2010, se va schimba programa la facultăţi şi se vor învăţa alte patru litere: RATB.

3. Un tip se trezeşte dimineaţa, ia ziarul de la uşă, se uită pe numerele de la loto şi vede că i-au ieşit toate cele şase. Cum avea un serviciu pe care nu îl suporta, pleacă tacticos la serviciu, intră în audienţă la şef şi îl anunţă cu satisfacţie că demisionează.
Şeful spune că e alegerea lui, îi mulţumeşte pentru cei peste 20 de ani lucraţi în firmă şi îi dă un bonus de despărţire de 200.000 de euro.
Omul, fericit nevoie mare, în drum spre loterie intră la reprezentanţa BMW şi cumpără cel mai scump model, în valoare de 200.000 de euro.
Cînd să dea banii, este anunţat că, deoarece este clientul cu nr.1.000.000, primeşte maşina gratis.
- Cînd e să ai noroc, ai noroc, zice omul bucuros că a rămas şi cu cei 200.000 de euro şi are şi BMW nou nouţ.
Trece pe la loto, ridică milioanele şi pleacă acasă.
Stă pe terasă, la o bere şi o vede pe soţia sa venind acasă, cu bicicleta. Moment în care trece pe stradă o betonieră şi o calcă.
- Asta e, zice omul, cînd e să ai noroc, ai noroc pînă la capăt!

4. Soţul ajunge în zori acasă. Nevasta îl întreabă, cu ton de ceartă:
- Unde ai fost toată noaptea?
- Închipuie-ţi, dragă, chiar cînd să plec acasă, secretara cea nouă mi-a adus o cafea şi mi-a zîmbit provocator. Cînd a pus cafeaua pe masă, i s-a deschis bluza şi nu m-am putut abţine să o sărut pe gît, la care ea a devenit sălbatică şi ne-am pierdut amîndoi capul. În final, am ajuns la ea acasă şi am făcut dragoste nebună toată noaptea.
- Minţi! Pun pariu că iar ai încercat să-ţi instalezi rahatul ăla de Windows.

5. Un tip firav stătea într-un bar cu o bere în faţă. Apare un şmecher, îi dă două palme, îi ia berea şi o dă pe gît. Ăsta firav începe să plîngă, să se tăvălească pe jos.
- Ce ai, mă? Plîngi pentru o bere, aşa bărbat eşti tu?
- Cum să nu plîng? De dimineaţă m-a părăsit nevasta, mi-a golit contul din bancă şi mi-a luat tot din casă. După-amiază îmi pierd slujba, încerc să mă arunc în faţa trenului, dar o ia pe altă linie, încerc să mă spînzur şi se rupe funia, încerc să mă împuşc şi se blochează pistolul. Cu ultimii bani, îmi cumpăr o bere, torn otravă în ea şi vii tu şi o bei…

6. Într-o zi, la uşa unei bătrîne bate un domn, elegant îmbrăcat, cu un aspirator în mînă. Nici n-apucă bătrîna să deschidă, că tipul începe:
- Aş dori să vă prezint cel mai performant aspirator…
În timp ce vorbea, aruncă pe covorul din holul casei o cantitate considerabilă de bălegar, explicînd:
- Staţi liniştită, dacă acest aspirator nu curăţă TOT ce se află pe covor, promit că mănînc eu ce rămîne!
După ce ascultă toata povestea, tremurînd de nervi, bătrîna îi răspunde:
- Sper să ai poftă, că nu am curent de azi-dimineaţă!

7. O doamnă intră la farmacie şi îi cere farmacistului arsenic. Farmacistul întreabă:
- Doamnă, la ce vă trebuie arsenicul?
- Pentru ca să-l omor pe soţul meu!
- Doamnă, nu pot să vă vînd arsenic pentru acest motiv, îmi pare rău, spune farmacistul.
Atunci doamna scotoceşte în poşetă şi scoate o fotografie cu soţul ei care făcea dragoste cu soţia farmacistului. Acesta se uită la fotografie şi spune:
- Ah, scuzaţi-mă, n-am ştiut că aveţi reţetă.



et cetera
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.