Raed Arafat, un palestinian in slujba romanilor

“Raed Arafat a venit sa studieze medicina în Romania din pura întamplare: a fost prima tara, dintre cele în care îsi depusese dosarul, care l-a acceptat la studii medicale.”

O întâmplare care a adus în România un om, care plecând de la nimic, a reuşit să dezvolte un sistem funcţional de stat.

Cum a reuşit? Cu ajutorul pompierilor şi a donaţiilor internaţionale. Împotriva sistemului sanitar care a vrut continuu să-l desfiinţeze. De ce? Pentru că nu era din sistem.

“Nu v-ati gandit niciodata sa ramaneti în Marea Britanie, în Elvetia, tari care au o alta deschidere si alte posibilitati pentru aceasta meserie?

Nu aveam de gand sa raman în Romania, dar, o data ce am început proiectul SMURD, nu mai plec, pentru ca nu las ceva început si neterminat. Si cum ceea ce am început este foarte greu, e aproape imposibil de terminat într-o viata de om. “

Nu prea seamănă a mentalitate românească. De fapt, nu este. Aducerea lui Raed Arafat în Guvern de către Premierul Tăriceanu şi păstrarea lui de către Guvernul Boc este una din puţinele măsuri coerente şi pe termen lung ale Puterii. Şi poate singura şansă a sistemului medical de reformare.

Păcat că în cei aproape 20 de ani nu a fost creată, nu s-a dezvoltat, o clasă de personalităţi de acest fel în rândul personalului bugetar. De la directori de şcoală la prefecţi sau manageri de spital, judecători sau poliţişti. Iar cei care au reuşit să-şi facă treaba onest, eficient şi responsabil sunt nişte iluştri necunoscuţi. Pentru că într-un mod pervers noi nu vrem să ne recunoaştem valorile, actuale sau trecute.

Mai mult, când cineva le recunoaşte e acuzat de populism şi de interese politice. Raed Arafat a salvat sute, poate mii, de vieţi, noi l-am ţinut ani de zile ca să-i dăm cetăţenia română.

Încă nu e contestat. Încă. Dacă o să încerce să reformeze sistemul medical o să vedeţi cea mai urâtă campanie de până acum. Şi atunci o să fie necesar să-i fim alături necondiţionat, chiar dacă nu înţelegem, pentru că acest om a dovedit că ştie ce face, cu fapte nu cu vorbe.

Presa ar trebui să găsească toţi oamenii simbolizaţi de Raed Arafat, şi să-i sprijine, nu să caute toate ciurucurile pe care să le transforme în imaginea negativă a României. Nu sunt pentru acoperirea realităţii, sunt pentru prezentarea acesteia şi a soluţiilor de rezolvare a disfuncţionalităţilor sistemului numit România şi a oamenilor care pot face asta.

Jos palaria si plecaciune in fata acestui om pentru tot ceea ce face in sistemul medical roman.

“Numaratoarea” de oameni

http://www.poodwaddle.com/worldclock.swf

Intelepciune

Înţelepciunea nu este produsul şcolarizării, ci al încercării de o viaţă pentru a o căpăta. Albert Einstein
Înţelepciunea înseamnă să ştii unde să te opreşti, să ştii ce e permis şi ce e interzis. Lev Tolstoi
Adevărata înţelepciune înseamnă să-ţi recunoşti propria ignoranţă. Socrate
Înţelepciunea este fiica experienţei. Leonardo da Vinci
Înţelepciunea e o marfă pe care cine o vinde a cumpărat-o. Nicolae Iorga
Înţelepciunea e numai adevăr. Goethe
Nimeni nu ajunge la înţelepciune din întâmplare. Seneca

Binele si Raul

Binele si Raul au intrat atat de mult in mintea noastra incat acestea au devenit un intreg, si nimeni nu mai poate sa separe acum binele de rau, pentru ca fiecare este vazut ca o parte a celuilalt.

In esenta, binele si raul reprezinta doar o perspectiva diferita asupra aceluiasi lucru. In absenta lui trist nu poti fi fericit. Fara ceea ce numim rau, experienta lui bun nu poate exista. Un lucru nu poate exista decat daca undeva se afla si opusul lui. Una dintre legile Universului in care traim este cea a pendulului, care spune ca daca ii imprimi o anumita miscare intr-o directie, el va efectua una de aceeasi amplitudine si in directie opusa. Cu alte cuvinte, mult bine atrage mult rau. Dar si invers. De ce cautam tot timpul motive exterioare pentru ceea ce ni se intampla? Toate explicatiile sunt aici, in noi. De ce il cautam pe Dumnezeu in ceruri, iar despre Lucifer credem ca locuieste in adancul pamantului? Amandoi sunt aici, in interior, intuitie si ratiune. Iar sensul evolutiei noastre este dat de eforturile pentru gasirea echilibrului intre bine si rau, parti componente ale fiecaruia dintre noi.

Criza Financiara

Nu Uita

Idiotul intre Bine si Rau

SURSA:http://panoiu.wordpress.com/

Principalele repere, jaloane (magnifice instrumente de indobitocire) din viata unui idiot sunt Binele si Raul, doua concepte antagonice pe cat de generale, pe atat de fictive. Intreaga sa suita de comportamente si atitudini ascund in spate ratiunea acestei diade. Daca sapam cu lopata “de ce-ului” prin mormanele de determinanti comportamentali ai idiotului, mai de vreme sau mai tarziu, din aparatul sau fonator al acestuia va rezona acel “…pentru ca asa e bine”. In acest punct, e inutil si, dupa caz, periculos, sa mai continuam sapaturile deoarece, sub BINE / RAU, nu mai gasim decat invective sau reactii violente. O situatie fericita dar rara este aceea in care subiectul discutiei devine semnificatia Binelui si Raului.

Ce este bine si ce este rau? De unde stie idiotul cand ceva este bine? Pentru cine este bine si de ce anume? Exista vreun Bine comun?

Iluzia Binelui si a Raului se naste in mintea idiotului la varsta la care acesta incepe sa priceapa cuvinte. Orice ar intreprinde, de acum inainte va fi etichetat ca fiind bine sau rau de catre parinti. Celor doua concepte se asociaza un sistem de pedepse si recompense care vor slefui arsenalul comportamental al idiotului. Cel mai important aspect este ca idiotul, prin acest sistem, isi formeaza deprinderea de a imita comportamente considerate in general bune de catre mase, fiind recompensat cel mai adesea prin evitarea pedepsei. Iar pedeapsa (atunci cand deviaza), tine loc de explicatii: Idiotul e pedepsit pentru ca a facut rau. De ce e rau, pentru cine e rau, sunt intrebari care raman fara un raspuns.

Includerea unor entitati (comportamentale, situationale, fenomenologice etc.) in categoria Binelui sau Raului, se serveste intotdeauna de criterii firave, contradictorii si variabile in functie de factori geografici si asociati temporalitatii (modificari culturale, descoperiri etc.). Astfel, jertfele, sacrificiile umane si canibalismul, practici considerate azi de majoritatea populatiei globului, ca fiind inacceptabile, erau considerate in trecut, la scara larga, ca fiind specii pentru genul Binelui. Vedem cum conotatiile morale ale unei crime oscileaza intre bine si rau, in functie de factori asociati temporalitatii (a se observa evitarea termenului “evolutie”). Dar un fapt oscileaza intre bine si rau si contextual. O potentiala victima a unui asasinat reuseste sa omoare agresorul, face un bine, in timp ce asasinul, daca reuseste ce-si propune, face un rau. Lucrurile, insa, nu stau, in realitate, chiar asa. A judeca moral un fapt, in functie de context, este o eroare si mai grava: daca, din abisurile personalitatii victimei unui criminal situational, ar fi rabufnit mai tarziu, in conditiile in care crima nu ar fi avut loc, un impuls de nestavilit catre crime ritualizate, avand astfel de-a face cu un criminal in serie? Sau, daca victima ar fi ajuns un mare lider de organizatie terorista in ale carei atentate ar fi cazut un numar impresionant de victime? Aceste idei sunt strigatoare la cer pentru un idiot, deoarece pentru acesta Binele si Raul nu sunt aplicabile la nivel de ipoteza, dar nici la nivel de fapt. O crima este un fapt, indiferent de conditiile in care ea a fost produsa. Cu toate acestea, caracterul rau sau bun al acesteia este determinat exclusiv de context. Asadar, un idiot are nevoie de un discriminant contextual pentru a diferentia o crima “buna” de una “rea”. Ei bine, nu exista un criteriu obiectiv, discriminantul constand in insusi intelesul celor doua mari cuvinte, inteles pe care idiotul il invata contextual, situational, fiind astfel, total subiectiv. Subiectivismul aprecierii explica foarte clar de ce idiotii unei societati, pusi in fata unei crime, se divid mereu in doua tabere: cei care considera crima ca fiind un bine si ceilalti, care, dimpotriva…

Ce anume considera idiotul ca fiind bine? Un bine pentru el insusi sau un bine pentru toata lumea? Intreprinzand ceva, idiotul urmareste binele personal sau colectiv? Indiferent de reflectiile idiotului asupra acestei teme, Binele si Raul se reduc la ceea ce stie el, la un moment dat, ca e bine sau rau, si in nici un caz la vreun etalon moral in care Binele si Raul sunt standardizate. Orice Bine in sine este simultan un Rau, cele doua concepte anulandu-si astfel reciproc orice corespondent in realitate. Luam drept exemplu, un idiot religios care-si paraseste familia in favoarea unei “cariere” de sihastru, simtind ca ar putea face un bine omenirii, rugandu-se pentru ea intr-o pestera. In 3 ani, moare de foame sau sfarseste in gura vreunui lup. A fost bine sau rau? Conteaza realitatea, faptul, consecintele sau motivatia, scopul? E bine sa vrei sa faci bine? Dar motivul pentru care faci bine cum este? Daca altruismul nu este altceva decat manifestarea tendintei narcisiste de a-ti etala puterea, superioritatea fata de cei carora le faci bine? Este rau sa dai curs tendintelor narcisiste in felul in care a facut-o idiotul de mai sus? Sunt intrebari ale caror raspunsuri sunt la fel de fictive ca si dihotomia care le-a generat.

“Nu-i bine sa ucizi” ii spunea mama fiului ei idiot cu cateva zeci de ani inainte ca acesta s-o faca mandra prin rangul de locotenent dobandit dupa o serie de operatiuni militare in Afganistan.

In ceea ce priveste Binele Colectiv, binele altora, istoria este plina de idioti care, neglijand variabilitatea interindividuala si, deci, subiectivismul celor doua concepte, au incercat impunerea unor “standarde” de bine maselor de idioti, fenomen al carui efect secundar, frustrarea, a condus la ample revolte, dovedind astfel ca ceea ce este bine pentru un idiot, este rau pentru altul, binele colectiv nefiind altceva decat compromis social.

Hitler si profesorul sau de istorie cu un extraordinar talent didactic prin care a reusit sa-i formeze marelui dictator notoriul sau sistem de credinte… Oare cine a facut bine si cine a facut rau?

Traim asa cum simtim?

Mi-ar placea sa stiu cati oameni reusesc sa traiasca asa cum simt. Sa se lase dusi de stari, sa uite de reguli, de comentariile celor din jur, de restrictii, sa lase deoparte prejudecatile, sa-si urmeze instinctele. De cate ori nu ati renuntat la lucrurile pe care voiati sa le faceti opriti fiind de bariere imaginare, bariere ale societatii in care traim. O iubire interzisa, sentimente neimpartasite, dorinte puternice…De cate ori nu ati regretat experientele netraite? In urma cu multi ani am auzit pentru prima oara expresia “mai bine sa regret ce am facut decat ce n-am facut”. Mi-a fost greu sa inteleg atunci…Cu timpul am inteles si sincer…cred ca merita incercat. Sursa: andreea raicu

Despre viata…

Despre viata…

Viata se manifesta prin visele pe care ne permitem sa le nutrim, pentru care suntem hotarati sa facem ceva pentru a le implini si de care sa stim sa ne bucuram in fiecare moment. Trebuie sa vrem sa luptam cu temerile noastre, sa avem curajul sa ne recunoastem realele limite, sa stim sa oferim din suflet si cu sinceritate, inainte de a astepta sa primim.
Atat timp cat ne dorim ceva intr-un mod realist, inseamna ca in noi exista viata, ceea ce ne da puterea de a ne atinge scopul, e drept pentru unii e mai greu, pentru altii mai usor, insa totul depinde de cat si ce suntem dispusi sa facem in aceasta directie. Cu unii, soarta e mai vitrega, cu altii mai blanda, insa toti avem un drum comun numit viata. Sunt oameni care lupta inzecit pentru o clipa de bucurie, si altii care o primesc pur si simplu insa nu stiu sa o aprecieze, toate lucrurile pe care le pretuim in viata echivaleaza cu efortul depus. www.admromania.ro

E oare greu sa imparti?

Ador sa merg sa mananc la restaurantele chinezesti, unde ceea ce se comanda se pune la mijloc si oricine poate gusta. Ador sa impart mancarea cu ceilalti. Recunosc, uneori simt nevoia sa gust din toate farfuriile prietenilor cu care ies la masa. Ma gandesc ca uneori poate fi deranjant. Stiu…Dar cat de tare te poate enerva cand un prieten apropiat sau chiar iubitul/iubita iti fura un dumicat de mancare. De curand am asistat la o astfel situatie in care cel caruia i s-a luat o mica bucata de branza s-a enervat cumplit. N-am inteles, sincer. Sa fie din cauza egoismului, zgarceniei sau poate a unui motiv doar de ei stiut? Eu, una, n-am nicio problema sa impart nimic, de la mancare pana la alte lucruri. De unde dai, Dumnezeu iti da inapoi. sursa: andreea raicu