A venit toamna…

In fiecare inceput de toamna, cand ziua se zoreste spre asfintit, vazduhul rasuna de larma voioasa a randunelelor. Iata-le, se pregatesc sa migreze departe, departe, acolo unde-i… cald si bine, iti spui. Si, intr-o buna zi, nu se mai aud, nu se mai vad. In absenta lor, natura iti pare deodata pustiita, stinghera. A venit toamna!, constati, abia atunci, cu regret…
…Imaginea toamnei poate fi zugravita in o mie si una de chipuri, anotimpul fiind predestinat nostalgiilor de tot felul. Fosnet de frunze cazute, evocand uitate amintiri; culori vii, patimase, in care pulseaza, infiorata, presimtirea mortii hibernale si care se sting incet, estompate de trecerea spre iarna; iubiri inabusite, tristeti, melancolie, nostalgii… si multe altele. Cerul, cerul toamnei!… De un albastru ireal, in zilele senine, ori plumburiu si amenintator, cand vremea se incrunta a furtuna, cerul toamnei e intotdeauna fascinant, impresionant. Si atat de asemenea sufletului omenesc!…
Sa privim cerul, asadar! Cu admiratie si respect. Apoi sa ne intoarcem privirile spre noi insine. Si sa visam… Sa speram…